Tratat de „iubire”

Cuvantul „iubire” este atat de compromis si de pervertit incat abia mai gasesc contexte in care sa il pot folosi si sa fie relevant.

Fiecare isi cauta iubirea undeva, in ceva, iar ea este tradusa „in limbaje”, adica in functie de cat de satisfacut ii este interesul. Pentru unii e iubirea idilica, romantismul anestezic, pentru altii e importanta personala pe care o primeste, pentru unii e conditionata de diferite „clauze”, pentru altii de idei abstracte, pentru altii e siguranta aceea falsa care le amorteste fricile si ii menajeaza fata de ei insisi, ii tine departe, etc.

Cum poti zice ca iti iubesti prietenii, daca nu ai disponibilitatea discutiilor sincere, fara teama de a iesi sifonat, asumandu-ti asta? Cum poti zice ca iti iubesti copilul, daca te dezamageste orice alegere diferita de proiectia ta? Cum poti spune ca iti iubesti partenerul, daca ajungi sa il urasti in cazul in care isi permite sa fie altfel decat tu vrei, daca isi permite sa fie el, respectandu-si sufletul, atractiile fata de ceilalti, pasiunile, etc? Continuă lectura

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Raportul/relatia masculin-feminin

Intr-adevar omul a fost lasat stapan peste toate. El are intiparit pe suflet abilitatea de a comunica la scara larga, cu oricine. Are capacitatea de a merge in jungla si de a-l primi animalele cu blandete si supunere (avem si noi unul in zilele noastre), de a declansa fenomene naturale, etc. Insa, in momentul in care omul a devenit propriul lui sclav, a devenit implicit sclavul intregii naturi.

Omul aflat sub posesia emotiilor, nevoilor de control, fricilor, lasitatii, superioritatii si lacomiei, castigului de moment devine sclavul propriilor dominari, autoflagelandu-se astfel. De bunavoie si-a parasit sensul. Continuă lectura

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Confuzia, mimarea si mecanismele inconstiente, ascunzatoarea fata de tine insuti. Emotia luata in vedere-GELOZIA

Ca sa incep intr-un stil mai explicativ si teoretic, gelozia este mecanismul inconstient cu care ne nastem, iar daca va ganditi cateva momente la copii o sa imi dati dreptate. Nu imi amintesc sa fi avut in copilaria si adolescenta mea momente de mai mare slabiciune si dependenta (de rusine in fata mea) decat acelea de gelozie, cand stabilitatea mea depindea de instabilitatea celuilalt, siguranta mea insemna renuntarea celuilalt la alti prieteni, parteneri de joaca, iubiti, etc…adica de sclavia lui ce o numeam fidelitate/iubire….orice stapan este sclav si invers.
 
Asta mie imi zice ca umanitatea, in continuturile ei ancestrale, undeva a gresit. Este alterata si re+actioneaza din virtutea inertiei, automat/robotic…ceea ce nu este o problema. Problema apare cand omul se complace in situatia asta si in emotiile lui infantile, in loc sa le ia ca atare, adica sa vada gelozia in cazul acesta, drept materie prima si sa o modeleze constient, sa isi observe motivele din spate, fricile, pretentiile, lacomiile, dependentele, etc.
 
Egoismul si rautatea cu care indraznesti sa te gandesti cum sa distrugi o eventuala sau existenta relatie dintre doua persoane, indiferent cine ar fi acestea, este cea mai josnica intentie pe care o poti avea in interactiunea cu ceilalti…si cand te gandesi ca un astfel de comportament este asociat si chiar confundat cu iubirea. Cand vedem asta in noi si o recunoastem, nu mai avem nicio scuza sa nu facem ceva in acest sens. Atitudinea aceasta intentioneaza sa taie orice sansa a celorlalti de a se bucura si de a fi altcineva cauza bucuriilor sale in afara de tine, dorind sa distrugi orice sansa cu altcineva si astfel nu faci decat sa te distruge pe dinauntru.
 
Un lucru cel putin mi-e cel mai clar si mi le clarifica adesea si pe celalalte, asta pentru ca il stiu bine: Toata atentia, atunci cand ceva e tensionat in mine, o aduc din afara spre inauntru. Adica ma uit de ce nu mi-e bine in situatia respectiva? Ce vreau? Vreau sa fiu special, sa fiu singurul, sa imi asigur un fraier cum zic eu care sa imi stea la dispozitie oricand cu atentie, validare, sex, afectiune, etc?
 
Cand esti sincer cu tine si nu te supraapreciezi si nici nu te subapreciezi, stiindu-ti locul prin viata asta, esti sincer si cu celalalt, cu orice pret. Si ma refer cu pretul de a-l pierde. Oricum nu poti pierde ceva ce exista (in tot sensul expresiei). Daca exista o legatura reala, adica una bazata pe ceea ce reprezinta viu intr-un om (constienta, nu hipnoza, sinceritate, etc), nu o pierzi. Omul viu sau care se naste ulterior cand este dispus sa-si transceada predispozitiile egoiste, va fi mai interesat sa colaboreze cu un om pe care il recunoaste asemenea. Abia atunci se naste pasiunea, iubirea autentica, acestea fiind rezultatele firesti, nu scopuri.
 
Dar daca relatia dintre voi e bazata doar pe interese, se va sfarsi, caci ce e iluzoriu se naruie….fata morgana nu exista. Asa ca sa nu va mirati si sa nu le plangeti de mila oamenilor ce ajung singuri si parasiti la o anume varstacand nu mai reprezinta niciun interes pentru nimeni….ei insisi au alimentat asta, ori pretinzand si folosindu-se si ei de altii, ori printr-o bunatate infantila pus sub controlul slabiciunii emotionale. Multi dintre acestia sunt constienti de maturitatea pe care au ales-o de-a lungul vietii si iti pot da sfaturi foarte bune, asumandu-si ceea ce culeg acum.
 
Mi-e clar si sclipitor adevarul acesta: asumarea solitudinii te scuteste de singuratate. Mai explicit, atunci cand tu nu vrei sa fentezi viata si preocuparea ta primara este sa fii vertical, indiferent de cine pleaca si cine ramane (dar sa nu aluneci in victimizarea/superioritatea izolarii), abia atunci ai sanse sa apara oameni reali in viata ta.
 
Maretia sta in a-ti asuma micimea, oricum ar fi de moment (oricum, deja nu mai e mica), in a-ti asuma cel mai rau caz cu putinta si sa fii impacata cu asta, in favoarea netradarii de sine.
 
In orice clipa viata ne da semnale si simtim clar tensiunile in noi cand trisam si cand ne tradam. Stiu ca adesea starea tensionata si imprastiata devine starea naturala, insa daca nu te simti bine cu tine, e necesar sa te responsabilizezi.
 
Gelozia, emotia despre care mi s-a scris pe privat in ultimele zile, esteuna dintre cele mai mari tradari de sine, incalcandu-ti dreptul la libertate interioara si implicit tradari spre ceilalti. Cand esti gelos ca celalalt te tradeaza, tu esti de fapt singurul tradator, avand pretentia sa ceri de la celalalt exclusivitate, ori sa pui sa aleaga intre oameni de neinlocuit unul cu celalalt. Eu nu as renunta la niciunul dintre prietenii/partenerii mei, dar as renunta cu usurinta la cel ce mi-ar cere sa renunt la cineva important din viata mea si niciunul nu e mai atragator decat cel care imi sta aproape, nu pretinde nimic, ba mai mult, se ingrijeste de mine, fiind alaturi cand am nevoie sa vorbesc despre celelalte interactiuni.
 
Vezi?
Noi nu ne suportam pe noi insine. Adica in cazul invidiei/temei/geloziei, ti-e frica de tine, nu-ti suporti gelozia si fugi de tine agatandu-te de celalt cu speranta ca te va anestezia sa nu-ti mai simti boala sufletului si pretinzi sa te salveze de tine. Pretinzi sa ti se ofere siguranta in exterior, asta pentru ca in tine exista in incertitudine, o nesiguranta si o lipsa de sens pe care nu vrei nici macar sa o recunosti. Sa stai cu tine inseamna sa stai tocmai in starea aceea, sa ti-o observi, sa ti-o asumi si sa vezi ce faci cu ea.
Orice tentatie de a fugi la celalalt sa il condamni pe el pentru otrava ta interioara. Orice decizie de a te opri si a constientiza, e un mare pas spre tine. E meditatie transformatoare pura.
Oricat ai crede ca ai dreptul sa ti se raspunda intocmai mofturilr tale, simte daca merita sa cazi prada tentatiei superioritatii, controlului, posesiei si altor slabiciuni.
 
Odata ce vezi unele lucruri nu mai ai nicio scuza sa nu faci ceva in sensul asta. Ca e dureros, asa e. Ca nu o sa iti iasa din prima pana la capat, asa e. Asta nu e bai. Ideea e sa iti stii motivatia reala si sa iti asumi durerea care te scapa de suferinta, altfel…pregateste-te sa ai o viata intr-o continua tensiune si asteapta-te la efecte fara sa te miri.
 
Apoi, nici nu realizezi cand si cat de usor e totul si ce fain face viata 10 pasi spre tine cand faci tu un pasi spre ea, dar…nu recompensa vietii trebuie sa te motiveze, ci constiinta ta sa ti-o stii impacata, sa fii dispusa sa nu iti calci pe suflet, indiferent ce ar inseamna asta. Linistea interioara e prioritate.
 
Nu o sa fii din prima la nivelul la care sa te bucure relatia prietenului tau cu altvcineva, dar macar incearca sa ai minimul de bun simt si sa te retragi din subiectul asta, adica sa ii spui sincer ca ti-e greu, ca iti vezi egoismul, dar ca faci tot ce poti pentru asta.
 
Gesturile acestea marunte, cand stiu ce tremur de suflet presupun si ce munca interioara pe care altii adesea nu o vad si nici nu trebuie sa te intereseze asta, sunt coplesitoare.
 
Fiecare are particularitatea lui. Nu poti pretinde sa fii tu cat pentru toti ceilalti oameni si lucruri in viata cuiva.
 
Exista unii care s-au cam prins ca gelozia e naspa si ca au inceput sa cam piarda in sensul asta, asa ca au dezvoltat alta manevra demanipulare si anume ascunderea geloziei, afisarea unei posturi dezinteresate si sterile care sa ii faca pe ceilalti sa doreasca sa-si recastige locul si importanta, apoi mai merg pe ideea ca ce e interzis va fi ravnit, vazand ca ii cam ndemni pe ceilalti „sa te insele daca esti gelos”. Asa e, ii indemni sa te insele, in sensul ca ii indemni sa te minta. E un soi de parsivitate emancipata in ale posesiilor interumane. Ideea e ca observ in jur un interes nesincer, paradoxal aparent, pentru sinceritate, din aceleasi interese egotice. Adica numai pentru ca asa vad ca pot ajunge la liman. Pana la o varsta, adolescenta si poate si mai si…sau fara varsta, ci pana incepi sa te vezi, este justificata inconstienta/somnul, caci asa ai vazut si ai invatat ca se face, dar apoi te pretinzi matur si ca ai viata in maini, asa e? Atunci cine e responsabil de ceea ce esti acum?
Stiu ca incepi sa mergi catinel si parca tot ce e in jur te trage inapoi, pentru ca somnambulismul este puternic, am investit de-a lungul istoriei enorm in el, depretutindeni ti se alimenteaza iluzia si ti se descurajeazaorice claritate….dar tocmai aici sta fermitatea, maturitatea….retrage-te pana la consolidare de acolo de unde vezi ca se loveste in sinceritatea ta, blamand-o. E foarte probabil sa fii chiar judecat si acuzat, dar asta nu ne scuteste de responsabilitate, din contra.
 
Cauzele sunt poveste din trecut. Problema noastra este ca noi fugim de durere, din inauntru spre afara
cautam anestezice, cautam ceva sa indeparteze efectele si sa nu facem nimic concret, dar orice anestezic are efecte adverse. Nimic nu vindeca mai bine decat fierul rosu, dar si acela e o iluzie, ca in realitate nu e durere….asta vezi abia dupa ce esti dispus sa iti asumi procesul oricum, ce altceva avem de facut in viata asta? Daca nu o facem, oricum nu traim.
Omul se naste abia dupa ce isi transcede predispozitiile si nu mai traieste mecanic, din virtutea inertiei, impins din spate si posedat de emotii, ci devine constient de sine.
 
In aspiratiile pentru puritatea raportarii unora la ceilalti, se leaga intre femei legaturi de nedescris, altruism, dincolo de orice satisfactie meschina a concurentei…dar asta daca si din partea barbatilor e la fel, mai ales. Ei sa nu alimenteze nicio concurenta si sa nu isi mai piarda ei vremea/energia in infantilisme ce concurente/cucerire pentru femei (slabiciune care le flateaza pe femei, le gadila egoul, dar nu le face fericite, din contra). Acolo nu mai exista nici urma de calcul de profit, ci de interes pentru bugetul comun, iar unde mai apare, toti ceilalti sunt dispusi sa te ajute sa rezolvi. Problema unuia e a tututror atata vreme cat ti-o recunoaste si nu te identifici cu ea, intrand in ea si incepand a juca rolul.
Nu-ti poate smulge nimeni rolul (gelozie, posesie, frica, lacomie, invidie, etc). Singurul mod in care te poate ajuta este sa nu iti alimenteze asta. Pana la urma si la autodistrugere ai tot dreptul…
 
In momentele tale de slabiciune si iluzie, revenind iar la subiectul geloziei, gandeste-te ca daca tu in momentele acelea ai fi cu cineva care iti place mult si ai petrece clipe faine, te-ar durea undeva de unde e celalalt si ce face. Ba chiar ai spera cu tot sufletul sa nu iti dea vreun semn.
 
… momentul sa te intorci la tine. Cand observi gelozia, cauta sa intelegi mecaniamul.
Nu avem dreptul sa cerem socoteala, dar avem dreptul sa discutam deschis. Spune ce observi si cere-i sa vorbiti sincer.
Dar, atentie, sa vorbiti, nu sa ii reprosezi ceva.
Zilele trecute imi zicea cineva ca are momente de luciditate, dar revine pana la urma, lasandu-se pagubas. Cum ziceam si mai devreme, tentatia e mare sa revii cand simti ca tot ce credeai e fals si tot ce stii ca e adevarat, nu e palpabilinca pentru tine, aflandu-te undeva suspendat….dar aici e rezistenta. Normal ca iti pacalesti mintea pe scurt timp, pentru ca tu stii ca nu e ok asa, dar nu ai inteles inca pe bune si nu esti dispus sa faci lucruri concret, inca. Nimic grav, oricum.
Ai incredere in tine si nu iti fie teama. Gandeste-te cat din viata ta risipesti pe munca de supravietuire, ca nu traiesti. Cat cheltui pe supraveghere, control?
Pentru ce?
Esti fericit asa?
Deschide-ti pumnii si relaxeaza-te. Nu-ti tolera egoismele, fara a aluneca in a pune presiune pe tine in sensul asta.
Si nu le tolera nici pe a celuilalt.
Daca cineva te inseala, nu te inseala pentru ca iese cu altcineva (chiar te respecta, respectandu-si semnalele interioare), ci pt ca te minte in privinta asta.
 
Unde ti-e atentia, acolo ti-e si energia.
 
Cica gelozia este teama de a nu pierde pe celalalt. Eu as zice ca este teama de a nu pierde anestezia, caci daca ti-ar pasa sa nu-l pierzi pe celalalt, ai sti ca cel ce accepta astfel de comportamente este deja pierdut, nu ai un om responsabil de sine langa tine…iar celalalt nu reprezinta decat obiectul de care te agati ca sa fugi de tine.
 
Problema nu este gelozia, ci neasumarea ei.
 
Gelozia este un mecanism. Nu e bun sau rau, e doar materia prima din care omul are „datoria” sa isi modeleze singur fiinta.
 
Cand esti gelos si stai in suc propriu, adica in starea aceea vazandu-ti egoismul si intelegandu-l, ducandu-ti munca interioara, deja ai facut cel mai mare bine pe care il puteai face pt tine si celalalt. Dar sa iti manifesti gelozia inseamna sa fugi de tine, sa te poseda aceasta si sa arunci noroiul pe celalat, pretinzand de la el sa iti amorteasca durerea insuportabilitatii propriei ignorante interioare.
 
Fuga de sine e cel mai mare rau posibil. Sa stai cu tine nu inseamna sa te inchizi sau sa te retragi nu stiu unde, ci sa stai tocmai in momentele cele mai importante, rezistand tentatiei de a improsca cu reprosuri, acuzatii, etc. In momentele acelea, ceilalti nu reprezinta altceva pt tine decat carpele cu care iti tot stergi fara izbanda negreata de pe suflet.
 
Nu te folosi de ceilalti, ci hraneste-te din cei vii. Apoi fi la randul tau capabil sa se alimenteze altii de la tine.
 
Atunci cand cineva te minte sau te paraseste este firesc sa simti durerea, caci omul prin natura lui este facut sa traiasca impreuna cu celalalt, dar asta o poate face doar cand a invatat sa traiasca cu el, adica sa isi duca pana-n sange procesele interioare, fara a-si agata mintea de scenarii. Nefiresc este sa pretinzi sa nu o faca si sa vrei sa iesi mereu in avantaj, victimizandu-te si incercand sa manipulezi. Orice alegere ar lua celalalt, oricat de lucida sau nu ar fi, nu ai decat sa i-o respecti si sa mergi mai departe.
 
Legaturile intre oameni sunt reale, ele nu pot fi mimate. Legaturile facute din lanturile conceptuale si scenarii sunt cele care te tin captiv.
 
Tot ce este mimat nu dureaza mult, dar degradeaza mult.
 
In al doilea rand, sa fii gelos inseamna sa iti doresti nefericirea celuilalt cu pretul satisfacerii mofturilor tale de importanta, frica, infantilitate, etc.
 
Problema nu este ca celalalt isi gaseste pe altcineva (pe inca cineva), problema este ca renunta la tine pentru altcineva sau tine ascunsa cealalta relatie ca si cand intercomunicarea/relationarea/iubirea/atractia, tot ceea ce e firesc, ar fi o rusine.
 
Un om cu aspiratii sincere, nu va minti si nu va ascunde, caci nu are nimic de ascuns. E nu se compromite, sta drept in fata lui asa incat nu o va face nici in fata altora. Nu va alege persoana cu care iese in cel mai mare avantaj de moment.
Oamenii nu sunt de inlocuit unii cu ceilalti si nici nu sunt de unica folosinta.
….sa nu ti se para de neatins, nu e nimic ideal, e doar firesculomului dispus sa isi pastreze fermitatea incoruptibila, mai ales in momentele in care tentatia castigului contextual este ademenitoare…precum cantecele de sirena. Sa nu iti fie teama de tine….caci culmea, nu de neputinta, ci de maretia interioara pare a ne fie cea mai mare teama.
 
Imbratisez sufletul tau!

Continuă lectura

Publicat în Uncategorized | 1 comentariu

Recunoastem, desigur, ceea ce ne deranjeaza la ceilalti pentru ca este/a fost si in noi, ne este familiar si mai mult de atat, nicio problema a altcuiva aparuta in calea mea nu mai este doar a lui. Insa vreau sa subliniez siaici o alunecare pe care o observ, o aparenta responsabilizare dupa care cel care zice ca totul e in el, in realitate fuge de problema.

Acum si cu disconfortul creat: te poate deranja pana-n maduva oaselor egolului si asta-i de bine ca daca ramai expus si te apleci asupra temei, esti deja in proces de limpezire, insa odata ce ai depasit acest proces, te mai poate deranja la suprafata, adica fara a-ti strica linistea interioara, antivirusul (atentia treaza) detectand neregula.

E o diferenta intre a te deranja, a fi furios cu fermitate si luciditate dintr-o claritate interioara care este de fapt temelia fermitatii neclintite si a fi isteric de exemplu sau a te fixa pe ideea ca totul e in tine, situatie venita dintr-un individualism care te separa, iar in comoditatea neasumarii responsabilitatii si fata de cei din apropiere, alegi sa crezi ca ceilalti nu au nicio legatura cu tot contextul si ca totul este despre tine, astfel te absolvi de raspunderea de a arata si de a discuta cu ceilalti exploratori ai existentei ceea ce vezi, scuzandu-ti comoditatea de a te privi in ochi, de fapt. E ca in basmele in care unul dintre drumeti, mai slab de fire, crede el ca mai bine cauta de unul singur comoara si pana la urma….stiti voi cum se termina-n basme.

Universul intreg este construit intr-o interconectare, lucram unii cu altii si unii prin altii. Pana si cei mai autodidacti isi gasesc invatatura in jur, chiar daca si-o iau singuri. Exista un punct al evolutiei umane de unde omul nu mai poate merge mai departe decat daca ii ia si pe altii cu el…

La inceput, cand constati ca totul are o cauza si nimic nu e de niciunde, ai tendinta sa pui presiune sa tot cauti in tine greseli, insa capcana apare cand omul isi gaseste aici o noua ascunzatoare de el insusi, dar gradinarul isi ingrijeste roadele, nu buruienile si ma uit… cu cat renunti la mai multe cu atat e mai usor sa distingi tulburarea…si vezi cate castigi dupa. E un fel de nextlevel dupa partea asta de asumare total integrata de care nu te mai preocupi, ca apoi, cand tu vezi lucrurile mai clar, le iei ca pe grau si le cureti bob cu bob, vezi neghina si o arunci.

Atunci intinzi mana si celuilalt, doar daca el vrea sate prinda de mana, fara a pretinde sau fara a judeca…oricum, tu deja nu mai tolerezi neghina, caci stii cat de daunatoare este.

Publicat în Uncategorized | 3 comentarii

Un alt paradox al omului de astazi este ca simte vie in el necesitatea relationarii, percepe realitatea naturii lui sociale si de armonizare cu toti si tot ce il inconjoara, insa in momentul in care gaseste o/cateva relatii/relatie care ii implineste compatibilitati, ii satisface nevoile de afectivitate, de socializare, de impartasire, etc, el aluneca in separare si asa se creaza „lumea noastra”, o lume romantica, fada, sterila si plina de baladai menite sa acopere o nerodnicie umana.

Pai daca eu imi bag picioarele in toate relatiile mele anterioare cand apare Fat Frumos, pentru ca asa socot eu mai profitabil (constient sau mai putin constient) si incep sa platesc in avans ca sa ii creez falsa siguranta si ideea de „cel mai”, inseamna ca m-am cam folosit in modul mojicesc de toti ceilalti doar ca sa imi acopar eu niste goluri pana sa ajung la „marea realizare”. Daca maine as renunta la o prietena de a mea cu care sa am o relatie de prietenie veche doar pt ca m-am simtit mult mai confortabila intr-o discutie cu o alta prietena abia cunoscuta, inseamna ca eu nu recunosc timpul, prietenia, importanta ei in viata mea si ca sunt total nerecunoscatoare, ba chiar aroganta pentru ceea ce am primit din respectiva relatie….asa se intampla in toate tipurile de relatii (nu le exclud pe cele „amoroase „,mai ales ca aici tentatia este mult mai mare pt ca interesele sunt imense: fidelitate, exclusivitate, confirmare, promisiunea unui plan social implinit, etc).

Alt aspect important este acesta al fidelitatii, caci fidelitatea adevarata este in primul rand fata de tine insuti, caci fiecare fiinta are obligatia chiar sa isi respecte sinele, fara compromisuri, iar de aici poti fi fidel fiintei celorlalti, iar fidelitatea fata de ceilalti inseamna sinceritatea. Nu esti fidel cand respecti asteptarile, pretentiile, fricile, interpretarile celorlalti, ci cand esti sincer fata de ceilalti subliniindu-le chiar alunecarile acestea prin sinceritate asumata, dispusa sa piarda tot.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Teama de a nu pierde pe cineva iti saboteaza sinceritatea si implicit altereaza prietenia ta fata de celalalt, aceasta fiind pervertita de impulsurile conservarii care se foloseste de tot felul de mijloace disperate de repros, demon+stratii de forta nefomdata etc. In acest moment nu mai esti prieten, ci un impediment sau un alimentator al iluziei.

In momentul in care tii de ceva, acel ceva te tine.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Exista tendinta ingrijirii masinariilor, a obiectelor in general, schimband piese, spaland, protejand, vopsind, etc si facem asta pentru ca efectul neglijentei ne sta in ochi si mai ales…in buzunar. Insa exista un loc unde efectele ne sunt atata de sub nas incat nu le observam, acel loc este in noi insine, la propriu si la figurat.

Nu ne ingrijim de sanatatea noastra fizica, folosim combustibili dintre cei mai slabi, iar cand ne defectam ne amortim efectele si ne peticim amagindu-ne cu o rezolvare superficiala care sta si coace dedesubt (daca masinile ni le intretinem ca sa nu ajunga in service/sa nu se imbolnaveasca, de noi avem grija de cele mai multe ori cand ajungem in service)….si merg mai departe pana la a spune ca aceasta neglijenta a sanatatii este efectul unei neglijente de sine, caci igiena noastra umana este una care are nevoie de ingrijire, omul are nevoie sa isi mute atentia din afara spre inauntru, aici fiind radacina tuturor celorlalte. Asa cum isi peticeste sanatatea si isi amorteste durerea fizica, tot la fel se ascunde dupa anestezice care-i scuza actiunile, de exemplu complacerea, victimizarea, lacomia, falsa asumare pana in situatii concrete (ca nurofenu’ :D) etc.

Astfel omul constient de sine este prin urmare constient de fiecare alegere a lui si are discernamantul de a vedea clar cand isi doreste ceva in mod hipnotic si impulsiv sau cand intr-adevar ii face bine si are nevoie.

Firul firesc: Sine-sanatate trupesca-sanatate manifestata in exterior.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Cand vrem sa avem, deja nu mai auzim, nu vedem, nu acceptam, nu intelegem, nu mangaiem!
Cand vrem sa auzim, sa acceptam, sa intelegem, sa vedem, sa mangaiem, deja avem!

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Oamenii se leaga unul de altul in mod gresit, facand noduri de nedescurcat, incalciri greu de deznodat pentru ca nici ei nu vor sa recunoasca boacana pe care au facut-o.

Din neasumarea si incapacitatea de a se vedea pe sine intreg, omul smulge din celalalt, fura si chiar pretinde vitalitatea pe care o risipeste, astfel legaturile devin niste fase precum o panza de paianjen in care se zbate neputincios, cu ochii inchisi….caci daca ar deschide ochii ar vedea ca acea plasa nu exista decat in masura in care el o accepta.

Adevaratele legaturi sunt croite atent, cu grija, responsabilitate, dragalasenie, maturitate, compasiune, fermitate si onestitate. Sunt acele legaturi trainice care construiesc acoperisuri durabile peste sufletele care raman descoperite intre ele. Doar ei stiu ce noduri au facut, unde, cum si ce este cu fiecare dintre ele. Plasa croita avand capacitatea de a sustine noi si noi croitori care au sincera vointa spre-mpletirea rodnica.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Tradarea de sine, mai ales daca nu este autosesizata si asumata, nu este trecuta cu vederea de catre ceea ce se numeste mecanica/functionalitatea vietii, sinele nu poate fi pacalit, adevarul tradat in tine insuti va avea mereu un efect dureros, insa de asemenea, a-ti onora sinceritatea de sine, a sta gol in fata ta inseamna a-ti accepta umanitatea care te incoroneaza in traire. Efectele onestitatii de sine fiind de nepretuit, caci atunci cand omul face un pas catre viata, viata face zece pasi spre om.

 
Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu