Mesaj catre cei din generatia mea si de dupa noi

Am o anume incantare, incredere si totodata speranta ca noi, cei tineri, sustinuti inca de viata impotriva mofturilor si nerespectarii fata de aceasta. Inca nu ne-am calcat pe suflet atat de tare incat sa nu ma avem curajul spre vana si aspiratii oneste. Avem puterea si vointa de a ne asuma mai responsabil existenta. Increderea aceasta probabil imi vine din increderea in viata in general, insa mai stiu ca ne-am nascut intr-un moment in care, asa cum ziceam mai demult, omenirea are cancer. Nu avem ce ne plange, nu avem vreme si resurse de invinuiri, ci doar de luat viata ca atare si de facut atat cat putem, fara fortari, fara drame. Sunt de parere ca traim vremuri in care ne e mai simplu, dar simai greu deopotriva. Degradarea firescului e mare, dar si instrumentele, competentele, resursele ne stau mai la indemana.

Ne-am nascut intr-o perioada de tranzitie, dintre un regim picat si unul care se naste deja putred, iar asta s-a vazut in fiecare dintre cei din jurul nostru. Nu am avut exemple reale si nici indemnuri, ci oameni speriati de ei insisi in fata schimbarii si nu numai. In cazul acesta ce facem cu ce avem aici unde suntem? Asta ne-a adus avantajul sansei de a face noi, fara a fi atat de limitati cu privire la accesul la informatie, chiar daca a venit la pachet cu provocari poate mai mari. Avem sansa sa observam, sa ne luam viata in maini, sa renastem noi in viata noastra libera.

Ne-am nascut intr-o perioada in care s-a trecut de la extrema lipsei de informatie, la accesul de informatie inutila. Intr-o sete de cunoastere pentru a controla, a anestezia mintea, venita din naivitate, lacomie, frica si altele, dar inutila si chiar spre autosabotare.

V-ati gandit vreodata de ce se pune atat accent pe aceasta „dezvoltare personala” si pe „motivatia” eronata si atat de subtil indusa, atat de subliminal transmisa?

Alimenteaza ceea ce am vrut: „libertatea”. Se speculeaza in seama unui adevar.
Da! Avem libertatea de a ne autobiciui si mergem dupa mirosul de cascaval precum soricelul prins in capcana, in capcana propriei pofte si ne mai si mandrim cu asta, ca na, e cool sa fii „dezvoltat”. Stiu. Din clasa a 10-a incepand, vreo 4 ani m-a preocupat dezvoltare personala, apoi spirituala, apoi altele si altele. Nu e nimic rau in asta, doar ca este necesar sa stim care ne este motivatia de fond. Sa nu ne pierdem printre file si teorii inutile si sa cautam utilitatea in orice.

Nu e nimic gresit in abordarea pe care o vedem in jur si incercam sa o alegem pe cea mai buna, insa e necesar sa ne cultivam discenramantul, sa facem ce simtim si sa actionam conform sinceritatii si responsabilitatii interioare in fiecare lucru marunt de zi cu zi.

Ce-am inteles din toate acestea? Ca puterea sta in noi. DA!!! Asa e! Puterea sta in ceea ce poti face, cat poti face, asumat si recunoasterea propriului loc in viata ta (cu limite si competente). Nu-ti da nimeni nimic din ce nu ceri constient sau mai putin constient. Nu exista vinovati, nu exista agresori si nici victime, iar de salvatori nu mai vorbesc. Iar daca exista, cui ii pasa? Cine are vreme de ei si cui ii ajuta sa stie asta?

Din confort, dam puterea noastra altora. Nu cu incredere si constient, asa cum am face fata de cineva competent, ci oricui pare mai grozav, doar asa ai pe cine da vina in caz de esec. Avem atata putere de risipit incat alegem sa mergem prin viata somnambuli?

In fiecare dintre noi se petrece in fiecare clipa schimbarea, alimentarea sau nealimentarea a ceea ce zicem ca nu vrem sa fie. In scoli am fost educati in competitie, invatati sa ne bucuram de rezultatele bune obtinute pe seama rezultatelor slabe ale celorlalti. Aici, in maniera asta si cu imaturitatea actuala nu avem ce schimba, doar alimenta acelasi mecanism.

Nu conteaza acum ce nu am avut, ci ceea ce facem onest, ceea ce alimentam in lumea asta cu atentia noastra.

Avem de transformat si maturizat propriile intelegeri. Avem de restructurat relatiile cu cei de langa noi, la nivel minim. Avem de asimilat pana-n ultima celula diferentele de abordare, iar in loc sa ne plangem, e neaparat sa ne mobilizam si sa putem da mai departe, astfel:

-una e sa zici „voi face eu acel lucru mai bine decat oricare altul” si alta e sa zici „voi face eu tot ce pot si voi incuraja cu interes aportul celorlalti”;

-una e sa te porti ca si cand locul in lume este unul pe care trebuie sa-l vanezi si alta este sa simti si sa stii ca locul in lume se obtine prin bun simt si acceptare. Nu ai nevoie sa fii cel mai bun, ci sa faci bine ceea ce faci;

-una e sa te compari pentru pozitia obtinuta si alta e sa te compari spre a recunoaste competenta celuilalt pe o anume latura spre a invata de acolo;

-una este sa iti doresti lucruri materiale pentru buna+starea vietii de care sa te bucuri impreuna cu ceilalti si alta este sa te validezi, sa iti gasesti statutul, sensul in asta, sa agonisesti si sa devii sclavul lor;

-una este sa iti intinzi limitele la extrem, sa te dai atotputernic punand presiune pe tine si alta este sa stii ca atotputerea sta in capacitatea de a-ti accepta limita de moment. Atitudinea asta, paradoxal, aduce libertate interioara;

-una este sa ai o supunere ursuza fata de parintii si profesorii tai si alta este sa devii constient sa sunt doar oameni cu plusurile si minusurile lor care poatechiar au nevoie de priceperea ta. Cand ai inteles asta, abia atunci poti zice ca exista respect;

-una este sa zici nu la ceva ce iti doresti, renuntand la propria dorinta doar pentru a nu-ti fi afectata imaginea in vreun fel si alta este sa stii sa primesti si spui nu atunci cand nu vrei ceva, din respect pentru tine si pentru ceilalti;

-una este sa fii cu ceilalti in momentele usoare si alta este sa nu uiti niciodata ce reprezinta cineva in viata ta, mai ales in cele mai dificile momente;

-una este sa fii umil si alta este sa fii smerit. Una e compromis/tradare interioara, alta e recunoastere si fermitate;

-una este sa fii sincer doar cat te vad ceilalti si alta este sa fii sincer cu tine insuti.

Inainte de a ma pregati sa fiu orice in viata asta, e necesar sa stiu care mi-e prioritatea si anume aceea de a fi om. Cu totii avem in noi preluate urme de egoism, concurenta, gelozii, separare de ceilalti venite din frica si asa mai departe, insa cu totii avem sansa sa transformam asta in noi. In mana noastra sta puterea de remodelare interioara, caci om nu te nasti, ci devii.

Si pana la urma, tu in intimitatea ta stii cel mai bine ce faci bine si ce nu. Permite-ti sa te vezi! Aminteste-ti intotdeauna, de cate ori simti ca ceva e disfunctional in orice context, ce e mai important pentru tine: rezultatele, imaginea, orgoliul sau linistea interioara, colaborarea, umanitatea?

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s