Raportul/relatia masculin-feminin

Intr-adevar omul a fost lasat stapan peste toate. El are intiparit pe suflet abilitatea de a comunica la scara larga, cu oricine. Are capacitatea de a merge in jungla si de a-l primi animalele cu blandete si supunere (avem si noi unul in zilele noastre), de a declansa fenomene naturale, etc. Insa, in momentul in care omul a devenit propriul lui sclav, a devenit implicit sclavul intregii naturi.

Omul aflat sub posesia emotiilor, nevoilor de control, fricilor, lasitatii, superioritatii si lacomiei, castigului de moment devine sclavul propriilor dominari, autoflagelandu-se astfel. De bunavoie si-a parasit sensul.

Natura il vede cape un pericol, ca pe un om irational din cauza fricilor si egoismelor, asa cum e de fapt. Pentru a putea stapani natura (si orice altceva) e necesar sa fii slujitorul ei.

M-am folosit de exeplul acesta ca sa pot face un paralelism dintre relatia barbat-femeie. Femeia este natura, energia. Femeia in esenta este stapanita de barbat, insa barbatul care si-a renegat masculinitatea „de dragul femeii” a devenit sclavul ei. Barbatul ce si-a tradat propriul suflet a devenit speriat de femeie, dominat de ea si astfel in majoritatea relatiilor exista lupta de putere. Ori ea dominanta si el slab, ori el dominant si stapan de sclavi care tine femeia ca pe o proprietate….din teama de libertatea ei.

Femeia a ajuns sa vaneze si sa speculeze pe seama slabiciunilor barbatilor si nu ma refer la un anume tip de relatie, ci la toate (job, mama-fiu, etc) pentru ca barbatul nu se respectape el cu adevarat, este coruptibil si implicit nu respecta femeia, oricate compensare exterioare ar afisa.

Ca vorba aceea: toata suflarea il condamna pe Adam ca a cazut in slabiciune dupa femeie (doar un exemplu), insa fiecare alunecare emtionala este insasi inca o cadere a omului. Femeia, in emotiile ei, are nevoie sa fie prinsa de mana si ridicata, sau lasata acolo daca nu poti mai mult, nu sa pici peste ea….asta pana stabilitatea ei oricum nu mai pica.

Pentru ca omul sa-si potenteze faramele de viata si maretie din el, are nevoie sa isi accepte si sa isi recunoasca micimea de moment.

Nimeni nu e stapan in afara celui care slujeste dezinteresat, cu tot sufletul, fara tradari interioare, slabiciuni. Nimic nu e mai nobil decat serviabilitatea omului spre tot ce e firesc si nimic nu e mai maret decat sa iti vezi micimea si sa te simti bine cu asta…. pana la urma problema nu e ca vrem sa fim Dumnezeu, ci ca vrem sa fim in locul lui Dumnezeu.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s