Ma gandeam azi ca asa cum ni se sensibilizeaza corpul dupa ce mancam mai multa vreme sanatos, imbunatatind tot mai mult, pas cu pas, dupa semnalele corpului si ne dam seama ce amortiti am fost la perceptiile noastre si cum se instaleaza boala in corp cu fiecare gura de mancare inconstienta, tot asa ni se sensibilizeaza perceptia si reciptivitatea luciditatii si vedem pericolele ce ne pasc pe noi sau pe cei apropiati, desi ei nu vad nicio problema acolo, ba din contra.

Pericolul e iminent, are cauze dureroase si chiar in situatia prezenta tensiunea e simtita, chiar daca nu e perceputa. Ca sa compar iar, e ca atunci cand crezi ca e normal sa te obosesti dupa ce mananci, sa iti fie somn sau sa te balonezi, etc. Mananci mecanic, posedat de emotie, de gust, ignorand total semnalele corpului. Acestea fiind desigur anulate, ineobservabile si amortite. Sau ca atunci cand ne nastem cu o gramada de frici si iluzii si le luam drept natura noastra.

Capacitatea ta de a recunoaste si de a colabora cu cel care vede asta este vitala, este expresia puterii tale interioare si sincerii preocupari fata de viata. Dovada ca adevarul primeaza in fata a orice. Prietenia ta rezistand in fata calculelor inconstiente si a intereselor egotice de a alege binele aparent (imagine de sine, povara de a avea dreptate, etc). Superioritatile si orgoliile te fura si incerci sa te scuzi prin a acuza comportamentul altora.

Orgoliul e foarte tentant pt multi, mai tentant decat orice altceva are atunci in fata, iar cu cat esti mai plin de calitati/resurse in mod nativ, cu atat dotarile tale sustin alegerea pe care o faci si o intareste. Poti afisa un calm venit dintr-o superioritate pusa pe seama „te ascult din respect” care iti valideaza superioritatea inconstienta/pe pilot automat. De aceea in cazuri de genul, cand ai de-a face cu cineva foarte ferm in inconstienta lui, daca nu esti bine ancorat in ale tale claritati, mai bine te retragi caci te pierzi (zice Stan Patitul), insa retragerea ta sa fie ferma si clara, nu din compromisul facut de dragul de a pastra pe celalalt langa tine. Orgoliul sustinut de calitatile native cele mai de pret, amplificat de adrenalina disperarii si puterii de control (stare pe care o compar cu frica disperata de supravietuire) te poarta in superioritati.

Teama de vulnerabilitate (este teama de a nu pierde ceva, de a nu fi „luat de fraier”, urmarind mereu sa iesi in avantaj….teama de a nu fi „iubit”, nu te lasa sa iubesti.”) rugineste omul, il pune in garda si il poarta in razboaie inexistente, astfel ajunge sa lupte cu el insusi, lovind cu barosul in viata, care pana la urma tot te da de pamant, iti da palme ca sa te trezesti, ca viata nu te vrea prost.

Problema unui prieten este si problema ta, atata vreme cat vrea sa ii dea drumul, ca il tot roade si ii saboteaza fiecare aspect al vietii si nu are suficienta putere sa o trateze. Aceasta, nesesizata la timp, se tot amplifica pe parcurs, precum rezidurile din corp, boli instalate cu ani de zile inainte sa te doara ceva.

Un punct slab e ca o rana in picior care nu te mai lasa sa mergi si cazi prada fricilor devoratoare/lacomiilor/dependentelor/posesiilor. De aceea un prieten adevarat merge sa-si prinda piretenul de mana si sa-l ia inapoi in momentele alea cand vede pericolul emotional, reflectat desigur in toate aspectele vietii sale, caci nu e nicio diferenta intre lumea interioara si cea exterioara. Nu il lasa prada iluziei si este dispus sa dea cat poate pt asta, sa il duca in spate pana la un punct de salvare, daca nu poate face nimic.

Nu ne dam seama cat de mult ne ajuta puterea vulnerabilitatii, colaborarea dintre noi, curgerea fireasca. Ne lasam furati de canteculde sirena al individualismului, al concurentei, al demonstratiilor de forta fara sa ne gandim o clipa la ce facem si ce din noi face asta. Reactionam din virtutea inertiei, dupa predispozitii si nici nu stim ce facem. Inseamna enorm sa ai sa te bazezi pe cineva constient de OM si care nu face compromisuri nici de dragul de a te pastra langa el, hranindu-ti ego-ul, spunand ce vrei sa auzi. Orbirea si somnambulismul care ne poseda nu ne lasa sa vedem astfel de oameni, insa ei merita toata atentia si increderea noastra, caci cu sprijin, unii pe altii si unii prin altii, crestem cu viteza luminii. Pana la urma ideea e sa ne facem unii altora cat mai bine si mai repede click-urile de trezire la care ne pricepem, fara sa impunem, desigur. Daca tu ai muncit deja sa le obtii, mi le dai si mie, ma ajuti sa mi le integrez, de acolo continui eu, mai vin cu detalii sinuante, ti le dau si tie si tot asa, asta e colaborarea reala. 

Orice tulburare de care ne separam privind-o din afara, obiectiv, pe care o depasim, ne scurteaza munca, ne scuteste de risipa de energie si ne salveaza calitate a vietii. Nu mai cheltuim atat pe devirusare, ne face mai eficienti si ne ramane mai mult timp de joaca, mai multe resurse de a trai dupa nasterea reala. Caci adevaratul sens este joaca, trairea autentica, fara vreo tensiune, dar pana acolo e necesar sa faci tot ce poti pentru dezinfectare si detoxifiere.

Mai exista tentatia gandurilor gen „vezi-ti de linistea ta/ ce-ti complici viata daca nu intelege/ o sa vada el/daca nu vrea sa fie sanatos si sa se descurce singur” caci cand nu mai ai dependente emotionale sau de oricare fata de oameni, esti foarte tentat sa renunti usor la ei, sa relationezi de suprafata, asa cat sa ne tinem de urat si sa ne pastram zona de bine si caldut, etc (capcana celor ce-si gasesc refugiu in ideea detasarii, insa ala e doar un pas), dar asta nu e decat o alta varianta a iluzionarii, un nou cantec de sirena, mai ademenitor, mai frumos, dar care ne saboteaza. Desigur, cand esti sincer cu tine si cu celalat, simti pana unde e treaba ta si de unde tine de celalalt, aici e limita invadarii si sfortarii. Cand te opresti la limita ta simti starea aceea de eliberare, de usurinta si de impacare ca ti-ai facut treaba…de aici e munca ce trebuie depusa de celalat si nu esti tu sluga/salvatorul lui. Oricum, nimeni nu-ti duce procesul, tu il faci, orice ar face ceilalti.

Prietenia nu este o favoare pe care o faci cuiva, ci este natura umana, este firescul raului cursiv, fara baraje, caci noi toti suntem un tot, suntem totul numit viata si o compunem.

Fiecare tu esti parte din mine si invers, odata integrat acest adevar pana-n ultima celula, nu mai esti tentat de nicio iluzie a superioritatii ce duce omenirea in derizoriu! (dar cu aceasta ultima fraza nu e nevoie sa ne batem capul, e un principiu steril daca nu e simtit, caci depunand efortul necesar ajungi sa-l integrezi fara sa te gandesti o clipa la asta)

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s