Nu ne separam de ceea ce ne inconjoara

Recunoastem, desigur, ceea ce ne deranjeaza la ceilalti pentru ca este/a fost si in noi, ne este familiar si mai mult de atat, nicio problema a altcuiva aparuta in calea mea nu mai este doar a lui. Insa vreau sa subliniez siaici o alunecare pe care o observ, o aparenta responsabilizare dupa care cel care zice ca totul e in el, in realitate fuge de problema.

Acum si cu disconfortul creat: te poate deranja pana-n maduva oaselor egolului si asta-i de bine ca daca ramai expus si te apleci asupra temei, esti deja in proces de limpezire, insa odata ce ai depasit acest proces, te mai poate deranja la suprafata, adica fara a-ti strica linistea interioara, antivirusul (atentia treaza) detectand neregula.

Vad o diferenta intre a te deranja, a fi furios cu fermitate si luciditate dintr-o claritate interioara care este de fapt temelia fermitatii neclintite si a fi isteric de exemplu sau a te fixa pe ideea ca totul e in tine, situatie venita dintr-un individualism care te separa, iar in comoditatea neasumarii responsabilitatii si fata de cei din apropiere, alegi sa crezi ca ceilalti nu au nicio legatura cu tot contextul si ca totul este despre tine, astfel te absolvi de raspunderea de a arata si de a discuta cu ceilalti exploratori ai existentei ceea ce vezi, scuzandu-ti comoditatea de a te privi in ochi, de fapt. E ca in basmele in care unul dintre drumeti, mai slab de fire, crede el ca mai bine cauta de unul singur comoara si pana la urma….stiti voi cum se termina-n basme.

Universul intreg este construit intr-o interconectare, lucram unii cu altii si unii prin altii. Pana si cei mai autodidacti isi gasesc invatatura in jur, chiar daca si-o iau singuri. Exista un punct al evolutiei umane de unde omul nu mai poate merge mai departe decat daca ii ia si pe altii cu el…

La inceput, cand constati ca totul are o cauza si nimic nu e de niciunde, ai tendinta sa pui presiune sa tot cauti in tine greseli, insa capcana apare cand omul isi gaseste aici o noua ascunzatoare de el insusi, dar gradinarul isi ingrijeste roadele, nu buruienile si ma uit… cu cat renunti la mai multe cu atat e mai usor sa distingi tulburarea…si vezi cate castigi dupa. E un fel de nextlevel dupa partea asta de asumare total integrata
de care nu te mai preocupi, ca apoi, cand tu vezi lucrurile mai clar, le iei ca pe grau si le cureti bob cu bob, vezi neghina si o arunci.
Atunci intinzi mana si celuilalt, doar daca el vrea sate prinda de mana, fara a pretinde sau fara a judeca…oricum, tu deja nu mai tolerezi neghina, caci stii cat de daunatoare este.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s