Asa mi-a zis…

Am avut un vis azi-noapte…se facea ca imi zicea continuu cineva ca toate piedicile de azi sunt pietrele pe care le-am aruncat cu nepasare inaintea mea, apoi le ajung din urma, ma lovesc de ele si dau cu piciorul, blamez si condamn ca nu-mi pot duce cu asumare gandul-povara, invinovatindu-ma. Ma indruma sa ridic piatra de jos, sa o asez pe marginea drumului si sa o culeg apoi spre zidire.

Imi zicea ca omul s-a imbolnavit….s-a imbolnavit de tristete si parca-i place asta, cand tot ce are de facut este sa arunce inaintea sa seminte rodnice, dupa care sa-si culeaga roadele.

Pare-mi-se ca cea mai mare frica a noastra nu este ca suntem insuficienti, ci ca suntem puternici de nu ne vine a crede, suntem stangaci in a manui puterea!

Nu stiu cum o fi si ce e cu vocea imagine din visul meu, dar mi-a mai zis ca linisea ta nu ti-o puate lua nimeni niciunde, nici in libertatea campului deschis, nici in inchisoare. Si zicand asta, imi arata imagini cu sfintii inchisorilor, oameni care au renascut, descoperindu-si libertatea tocmai in captivitate…si cum sa mai zic eu ceva acum? De ce sa ma mai plang vreodata? Doamne, ca-mi ingenuncheaza inima de drag…

M-am trezit intr-o mare de liniste, drag si bucurie fata de tot si vad limpede ca bucuria interioara e singura arma de aparare pe care, pastrata maiales in campul apararii, al actiunii de indreptatire, alaturi de detasare si de asumare, poate duce la transformare, pas cu pas, samanta cu samata. Actionanad cu atentia treaza, detasata de rezultat, facand tot ce-mi sta in putinta, dar fara a ma prinde cu dintii de ceea ce vreau sa fie (fiind constienta ca in spate e o inlantuire de cauze pe care nu le pot sterge dupa bunul plac, insa le pot transforma prin actiunile prezente care vor fi cauzele efectelor viitoare) voi cladi ziduri fara sa-mi caut Ana de sacrificiu si fara sa plangdaca se surpa, altfel, tot ceea ce fac cu patos, inversunare, lacomie (exista si lacomia dreptatii, prin neasumare), frica ori mandrie, va avea drept efect aceleasi circumstante, contexte pe care singura mi le cer, caci ce seman, aia culeg, fara exceptie.

E un joc in fapt. Un joc in care fiecare miscare atrage dupa sine transformari, iar scopul lui este in final constiinta treaza! Ma cheama sufletul la introspectie….ma duc sa-l ascult!

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s