Si iar….

Si iar…iar imi scrie rasaritul
Spre amintirea puritatii,
Ca-i asa simplu infinitul
Scris cu literele diminetii.

Si iar…iar imi sopteste caisul
Ca-i destul sa-l vada soarele.
Si e destul sa fie dansul
Cel ce bucura ogoarele.

Dar iata, ce complicat e totul,
Cand in simplitatea inaltatoare,
Apare iar in fapt narodul
Si strica toate roadele.

Apoi cum sa fie omul OM,
Daca-si pune o cusca peste alta
Ca sa fie gentilom,
Sa-si pacaleasca firea laolalta?

Si iar, iar imi scrie si apusul,
Cica vrea soarele sa plece
Caci ciclic e si infinitul,
Omul vine, omul trece.

Vine vremea, vine firea,
De fapt omul vine prin ele,
Caci toate sunt, sub uimirea
Pasilor de pe podele.

Calca apasat si sigur,
Caci eternul infinit,
E finit precum un mugur,
Inainte de-nflorit.

Acum e mainele, acum e si ziua de ieri,
Asa incat de ti se pare trecator,
Omul ramane in aparentele efemeri
Eternul tot petrecetor.

Acest articol a fost publicat în Poezii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s