• …ma gandeam acum la faptul ca probabil nimic nu e corect sau gresit (decat doar cand comparam cu principiile si programele de care ne-am atasat si le-am ales ca fiind adevarul, iar ele sunt doar adevarul fiecaruia dintre noi), e vorba de constientizare, de transformare, nu de corectare. Corectarea implica o greseala, iar greseala implica judecata, verificare. Nimic nu se schimba (inlocuieste/pierde), totul se transforma, asa zice fizica cuantica. Nici cei ce judeca nu-s de judecat (a se face diferenta intre judecata si observatie). Fiecare e exact asa cum e si fiecare are momentul sau de constientizare, daca e sa fie…zic si eu, parerea mea de ACUM, dar dupa cum spuneam, suntem intr-o continua transformare. 

 

  • E eliberator cand „pierzi” cate ceva sau pe cate cineva si iti dai seama ca nu ai avut niciodata nimic….da, iti pierzi telefon, bani sau mai stiu eu ce si ai impresia ca odata cu acestea s-a dus o parte din tine, caci te identifici cu ceva exterior tie, dar daca azi ai ramane singur in mijlocul pamantului, ce ai avea de fapt si cine ai fi? 

             Ma duc acasa, ma duc in mine sa ma intreb din aproape in aproape, sa-mi raspund sincer si fara ezitare….

  • Fiecare nou-nascut e un Adam, respectiv o Eva care se con+verteste (invertit cu stimuli exteriori) si musca cu sila din marul fricii, rusinii, rigurozitatii, transformandu-se din ceea ce este in ceea ce „trebuie”…copiii TRIESC fara a imbraca haine de rusine, ci de protectie, fara a te menaja, ci te onoreaza cu sinceritatea lor, fara a demonstra, fara a dori sa gaseasca ceva anume, ci doar sa descopere/exploreze, merg ghidati de curiozitate si bucuria de a fi. Sarpele colectiv il dreseaza pe om si-l transforma in ceea ce nu este, iar daca peste ani copilul renunta la programe, transformandu-le, sarpele incepe sa se otraveasca cu propriul venin, se sufoca cu frica de a pasi in necunoscut si cu rusinea de a fi altfel decat majoritatea…am vrea sa controlam, sa anticipam totul, de fapt, totul e un necunoscut…

 

  • Ne lasam purtati de sclipiciul si artificiul iluzoriu a ceea ce am creat noi ca „inlocuitori ai naturii”, ne duce cantecul acesta de sirena si transformam firecul in nefiresc, ridicularizand si fiindu-ne rusine si frica de trairile omenesti, modificand, adaugand, dorindu-ne sa aratam ca suntem mai buni decat natura, insa ne prindem in propriile capcane, ne otravim din radacini, uitand ca natura ne hraneste pe noi si nu invers…

 

  • Imi dau seama de multe ori ca ma iluzionez crezand ca traiesc cu adevarat, ca nu dau voie suficient manifestarii divine, iar asta mi se arata tocmai in momente in care chiar ma vad atat de naturala si fireasca, trecand cu vederea orgoliul subtil ce tocmai actioneaza, atunci ies in cale puritatea si naturaletea. Atunci stii ca nu stii nimic si parca, asa cum zica Victor Hugo: „sunt momente in care oricum ar sta trupul, sufletul e in genunchi”…

 

  • Rusinea pe care o simtim in raport cu celalalt intr-o anumita situatie este de fapt o teama de a nu fi acceptati (neacceptandu-ne), o teama ce ne ingradeste trairea si ne tine intr-o falsa imagine, fiindu-ne mai usor sa manifestam mastile…si apoi ne miram ca ceilalti nu ne mai plac ca alta data, de fapt nu te-a placut niciodata pe tine, ci ceea ce tu ai aratat. Asa ca daca ne dorim prieteni adevarati, sa „indraznim” sa fim asa cum suntem.
 
Notă | Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s