Familia si educatia, de la definitie la parerea personala…

Imagine

Desi, in cele ce urmeaza vei descoperi un stil impersonal si oficial, dat fiindca articolul l-am scris pentru o alta desinatie decat blog-ul, am simtit in cele din urma sa-l impartasesc si cu voi.

In zilele noastre, la nivel social, familia este vazuta ca fiind “piatra de temelie a societatii”, componenta importanta din punct de vedere al perpetuarii, al economiei si al dezvoltarii culturale, insa, interesant este faptul ca o definitie clara a acesteia nu exista. Astfel, dictionarul explicativ al limbii romane defineste familia ca fiind “Forma sociala de baza, intemeiata prin casatorie, si care consta din sot, sotie si din descendentii acestora. “/ “Totalitatea persoanelor care se trag dintr-un stramos comun; neam, descendenta”.

Ceea ce dictionarul trece cu vederea este definitia data in general de cei doi parteneri care aleg sa formeze o familie, acestia aducand agrumente profunde, pline de emotie, iubire, atasament si nevoie.

Una dintre marile nevoi pe care ni le satisface familia este cea de apartenenta. Suntem invatati de mici sa ne prezentam ca fiind  “a lu’ cutare”, ca apartinem unei religii, unei familii, unei scoli, unui invatator, etc., astfel, odata ajunsi la maturitate, ne desprindem usor de caminul parintesc, pastrandu-ne aceasta nevoie si suplinind familia parinteasca cu familia creata prin casatorie.

Casatoria, la randu-i, este o forma prin care societatea pastreaza evidenta familiilor, religia isi pune amprenta in ceea ce inseamna taina cununiei, iar cei doi parteneri isi hranesc nevoia de siguranta si posesie, prin juramintele si actele semnate impreuna, creandu-se astfel asteptari reciproce.

De altfel, casatoria in cultura noastra este un acord intre un barbat si o femeie, iar imaginea pe care o creeaza statutul social oferit este de “om serios, cu familie”, insa in tarile musulmane, casatoria poate fi reprezentata si de forma poligama, iar barbatul cu cat are mai multe sotii, cu atat este considerat ca facand parte dintr-o clasa sociala mai inalta.

In realitate, familia este creata de Dumnezeu, ea reprezentand intalnirea armonioasa dintre energia feminina si cea masculina, care prin convietuire, iubire si daruire sa conduca la perpetuarea umanitatii.

Familia este cea mai elementara forma de organizare fiind prima comunitate de care se ataseaza un individ cat si prima autoritate sub care acesta invata sa traiasca, familia este cea care stabileste valorile cele mai fundamentale ale unei societati conform spuselor lui Charles Colson.

Pentru noul nascut, pana cand acesta descopera lumea inconjuratoare, familia inseamna intregul Univers, de aceea, el va imita ceea ce vede, aude si, mai ales, ceea ce simte, chiar si in plan subtil, fara ca parintii sa fie constienti.

Copiii pana la sapte anisori sunt intr-o armonie inalta a sufletului si o frecventa mai joasa a creierului, ei sunt precum un burete, absorb tot ceea ce li se transmite, nu se indoiesc de nimic, fiind conectati inca la Sursa Creatoare.

Rolul familiei in educatia copilului, dupa cum se cunoaste, este extrem de important, dar totodata, aceasta isi pastreaza influenta si in educatia adultului. Odata ajunsi la maturitate, tot bagajul de credinte “mostenit” de la parinti si profesori sta la baza deciziilor si actionilor de zi cu zi. Asa se explica de exemplu, ca in momentul in care un tanar absolvent este proaspat angajat intr-o multinationala, iar seful ii propune sa lucreze la un proiect, iar cine il va finaliza cel mai bine, va primi un premiu. Daca acelui tanar, in copilarie, parintii i-au spus ca este prea mic sa faca un lucru, ca are nevoie sa ia aminte de la cei mai mari, constientul sau va accesa aceasta informtie din bagajul lui de convingeri subconstiente, va considera ca este prea tanar sau prea la inceput ca sa lucreze la acest proiect, si astfel nu isi mai da sansa sa-si puna in actiune talentul si creativitatea.

Un adult echilibrat a fost educat de parinti echilibrati. Aici vorbim de rolul mamei si al tatalui si revenim la intalnirea armonioasa dintre feminin si masculin.

“Zeii copilului – Mama si Tata.” Mihai Cucereavii

Mama are rolul de a dezvolta latura emotionala, cea sensibila, spirituala, culturala, creatoare si protectoare a copilului, ea ghidandu-si copiii, hranindu-i trupeste, sufleteste si intelectual, fiindu-i initiatoare in lumea in care a venit. Iubirea mamei este prima forma de afectivitate pe care o percepe copilul, aceasta influentandu-i chiar si sanatatea. Relatia cu mama determina atitudinea adultului in relatiile sale interumane si consolideaza sentimental de siguranta. Felul in care mama il priveste pe tata va influenta relatiile copilului cu sexul opus.

“Femeia este inima familiei.” Maica Tereza

Rolul tatalui in familie este acela de a indeplini nevoia hranei, al confortului exterior si al disciplinei. Tatal modern insa, are un usor comportament matern, ca si mama moderna ce a preluat din comportamentul patern.

Barbatul este considerat capul familiei, cel care cladeste acoperamantul, cel care asigura hrana, dar si cel care binecuvanteaza masa, inca din vechime, inainte ca ceilalti sa inceapa sa manance, acesta fiind un ritual respectat pe atunci cu rigurozitate. Tatal transmite copiilor sai lectia masurii, a dreptatii, dar si a supravietuirii, echilibrand astfel balanta intre feminin si masculin. Pe langa aceste aspect, tatal contribuie si la “dezlipirea” copilului de mama, taind cu blandete “cordonul ombilical emotional, ajutandu-l sa-si dezvolte incredere in fortele proprii.

“Obligatia capului de familie nu consta numai in aceea de a avea pline hambarul casei si pivnita, ci mult mai mult; el trebuie sa ia aminte la tot, sa vada si sa observe cu cine se intovarasesc ai sai, sa vegheze obiceiurile dinauntrul si dinafara casei, fiecare deprindere nesanatoasa a oricaruia din membrii familiei, sa o indrepte prin indemnuri rationale, nicidecum silnice, sa dea sfaturi bune acolo unde trebuie, iar nu sa ordone; de asemeni sa fie la nevoie si sever, neinduplecat si aspru chiar, dar intotdeauna sa aibă in gand numai dorinta de a face bine, asigurand pacea si linistea intregii sale familii.”  Leone Battista Alberti

In cultura crestina, copilul este invatat sa-si respecte, sa-si asculte, sa-si iubeasca parintii si sa le fie supus. “Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept. „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta“ – este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă – „ca să fii fericit, şi să trăieşti multă vreme pe pământ“ (Efes. 6:1-3).

In cultura tibetana, dar si in alte culturi, pe langa dragostea si respectul fata de parinti, se spune ca spiritul isi alege familia in care urmeaza sa se nasca, in functie de lectiile pe care are sa le invete, astfel parintii devenind cei mai buni maestri, deoarece ei sunt cei cu care spiritual rezoneaza cel mai mult. 

Ca o scurta concluzie de final, evolutia familiei de-a lungul timpului este evidenta, dar si influenta sa asupra educatiei adultului, insa ceea ce e de retinut este ca orice om e unic si indiferent de influente, de credinte, de educatie, oricand poate lua propriile decizii, detasandu-se de bagajul din spate, prin centrare in fiinta, autodisciplina, iubire si simtire.

Cu drag,

Alina

Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s